Muntii Baiului 2-1998

 

Data: octombrie 1998.

Plecarea din Ploiesti Sud cu personalul de 6.00 .

Plec singur, ca de multe alte ori, sperand ca voi intalni totusi pe cineva cunoscut.

Destinatia M-tii Baiului, nu este una pretentioasa, dar de o frumusete aparte.

Cobor in halta Sinaia, sperind ca astfel voi fi mai aproape de intrarea in traseu, insa m-am inselat; pana la urma a trebuit sa merg pana in gara Sinaia, unde am asteptat jumatate de ora sa se insenineze. Vremea se mentine mohorata, dar totusi la 8.20 plec spre "Piscul Cainelui", unde am ajuns in jurul orei 8.45.

Aici, spre surprinderea mea, gasesc oameni treziti "de dimineata". Nu stau prea mult si imi continui drumul spre creasta. Imi dau seama ca este ceata, dar in acelasi timp sunt multumit ca nu ploua.

Un lucru ma surprinde, in primul moment placut: traseul pana in creasta fusese marcat in urma cu doua saptamani. Asta imi va face orientarea mai usoara; dar in acelasi timp va face Muntii Baiului mai circulati si deci mai poluati.

Incerc sa conving un caine sa vina cu mine, ceea ce si reusesc pentru o vreme, pacalindu-l cu niste ciocolata.

Ajung fara probleme in golul alpin la ora 9.20, ratez sansa fotografierii padurii de larice din cauza cetii, trec apoi mai sus de stana pentru a evita orice neplaceri, desi stiam ca stana coborase in urma cu 2-3 saptamni. Desi este ceata, reusesc sa ma orientez bine pana aproape in creasta (ora 10.10), cand ceata devine atat de deasa incat nu pot vedea la 5 metri. Stiu ca trebuie sa ies in creasta in drumul de tractor si sa merg spre stanga (N), dar prima culme spre stanga coboara prea mult pentru a fi drumul de creasta, mai ales ca nu am gasit nici poteca.

Dupa 10-15 minute de ratacire prin ceata, timp in care aud voci, dar nu reusesc sa ma fac auzit, ceata se risipeste putin pentru cateva momente, suficient insa pentru a-mi permite sa ma orientez. Gasesc foarte repede drumul de creasta si chiar marcajul, ceea ce-mi provoaca o bucurie imensa: excursia mea va lua sfarsit cu bine. Era 10.30 cand am gasit intersectia celor doua marcaje: banda rosie si puct albastru.

Cant, fluier de unul singur si curand (ora 10.40) vad un tip care manca ceva la marginea drumului, aproape de vf. Dragan. Facem cunostinta (Vlad, e anul 2 la medicina veterinara) si hotaram sa continuam restul drumului impreuna.

Varfurile Baiu Mare si Baiu Mic sunt trecute fara probleme, gasesc o toporisca pe care o iau cu mine, apoi vad niste ciobani si ma gandesc ca-mi vor cere socoteala in legatura cu toporisca, dar nu se sinchisesc.

Pe vf. Urechea (1715) ajungem in jurul orei 13.30, stam de vorba cu niste oameni in varsta, dar simpatici de la "Floare de colt" Bucuresti, ei ne arata imprejurimile si ne explica fiecare detaliu, apoi ne invita sa coboram cu ei, dar Vlad refuza si alegem coborarea in Azuga, printr-o padure de foioase deosebit de frumoasa in acea perioada a anului. De remarcat ca nu se coboara pe pirtia "Sorica", ci se ocoleste statia de telescaun prin stinga pe linga gardul de beton, dupa care se intra in padure, inspre dreapta, mai jos de statia de telescaun, putin mai sus de o stina. Din pacate fotografiile pe care credeam ca le-am facut au fost facute cu un film terminat.

Ajungem dupa o ora de la plecarea de pe Vf. Urechea (14.45) in Azuga (15.45), de unde dupa 1.5h de asteptare si discutii la o bere "Azuga", luam personalul pt. Ploiesti, eu cobor in Ploiesti Vest, iar Vlad merge la Bucuresti, nu inainte de a fi schimbat adrese si numere de telefon, lucru care apoi s-a dovedit deosebit de inspirat si util.


    Autorul acestor pagini, Radu Cernea,  poate  fi contactat pe adresa de e-mail : r_cernea@yahoo.com.
Puteti vizita aceste pagini la una din adresele
http://munte.20m.com
sau http://raducernea.20m.com
    Orice copiere a acestei pagini este permisã doar în condittiile obtinerii prealabile a acordului autorului, ca si a pãstrãrii integritãtii continutului, inclusiv a acestui post scriptum.