A fost oarecum fain.
Pe unde īn Baiului? Pai Predeal - Susai -Azuga.
Initial ne propusesem sa mergem la cabana Susai, apoi sa coborâm
în in directia opusa in drumul forestier, pe care sa îl urmam pâna la Sinaia.
Am lasat masina la Predeal si pe la 11.20 am inceput sa pedalam voiniceste
spre Cioplea. E drept ca panta finala pâna la Cioplea ne-a cam scos
sufletul, caci eram neantrenati, dar peisajul este fain. Când ma uitam
în urma sa vad daca vin baietii (aici am mers putin înainte)
vedeam pantele înzapezite ale Bucegilor si parca mai uitam de oboseala.
La Cioplea la cabana ne-am oprit putin pentru a ne trage sufletul; lipsa
de antrenament isi spune cuvântul si acum; Ma gândesc ca sunt
aproape o mumie pe bicicleta :).
Am vazut masini care mergeau spre susai si ne gândim ca e mai bine
sa mergem pe drumul forestier. Asa ca dupa ce am coborât cinci minute
am ajuns la rascruce; nu am urcat pe poteca turistica ci am luat-o la deal
pe drumul forestier. Întâlnim zapada, destul de mare pe marginea
drumului. Din fericire pe drum nu era zapada si se merge destul de bine.
Pe la jumatatea drumului am coborât doua pinioane si am accelerat,
sperând sa prind niste fotografii interesante pâna ma prin baietii
din urma; dar ideea mea de instantaneu a fost oarecum stricata de surpriza
ca ei veneau pe langa biciclete. E drept ca pe aceasta portiune viteza medie
era undeva in jurul a 6 - 6.5 km/h, adica nu mult mai repede decât
mersul pe jos.
Am ajuns cabana Susai pe la 12.45. De remarcat ca aproape de cabana am
ajuns in acelasi timp cu o Dacie (probabil ca se mai oprise ep drum, dar
si noi ne-am mai oprit). Panta finala pâna la Susai ne-a rezervat
surpriza de a merge prin zapada si printr-un mic pârâu rezultat
din topirea zapezii.
Aici am mâncat (preturi acceptabile), am admirat Bucegii si muntii
Baiului (vremea este foarte frumoasa). Am întrebat pe ospatari daca
au idee de un drum care pleaca de undeva din dreapta poienii si bineinteles
ca nu stiau nimic. Pâna la urma am gasit pe cineva la cabana care
ne-a spus de drumul pe care îl întâlnisem eu mai demult,
and cautam poteca spre creasta muntilor Baiului.
Drumul duce spre niste foste vile ale lui Ceausescu (adica vilele mai sunt,
tipul nu mai este ;) ). Asa ca dupa o pauza destul de lunga la cabana, iata-ne
din nou la drum, cautand poteca pe care atunci intrasem din greseala. Am
mers pana la primul semn de marcaj triunghi rosu,
aici mi-am dat seama ca nu trebuie sa continuam si am crezut ca trecusem
de poteca pietruita. M-am intors putin sa o caut, pe la marginea padurii,
dar nu o vedeam si am întrebat pe cineva. Din fericire nenea asta stia
de poteca, ne-a spus si ca vom întâlni un marcaj forestier. Asa
ca de unde ramasesera baietii (la semnul de marcaj de la capatul poienii)
am mers putin spre dreapta si am intalnit repede bordura potecii, iesind
de sub zapada. Din pacate (sau din fericire ?) zapada era destul de mare
si biclele intrau pâna peste jumatatea rotii în zapada. Daca
incercam sa mergem pe bicle se putea pentru cca 5 metri, dupa care roata
din fata ramanea in zapada si riscam o aruncare peste ghidon de toata frumusetea.
Ok, nu-i bai (desi în Baiului suntem). Mergem pe si pe lânga
bicle, întâlnim bordura potecii, o mai pierdem, dar sunt niste
urme care ne ghideaza. Banuim ca e o masinuta din aceea cu roti mari si
late (si cu un singur loc)...are un nume, dar am uitat cum se cheama. Dupa
ceva timp am ajuns intr-un loc unde poteca cu bordura facea brusc stânga
pentru a coborî, oarecum dând impresia ca se întoarce
spre Nord. Aici am abandonat ideea iniala (de a urma acea poteca) si am
mers în continuare pe culmea dealului, pe unde era zapada. Parea
mai haios pe aici si ma asteptam sa iesim tot in drumul forestier, doar
ca ceva mai aproape de Azuga. Asa ca împingem bicicletele prin zapada.
Mai întalnim câte o borna de hotar (pe una se distinge înca
anul 1944 si ma întreb cu ce ocazie sunt puse bornele astea). Pe culmea
pe care mergem este zapada si se vad inca urmele de snow-mobil sau masinuta
de teren pe care venisem. Doar ca peste putin timp, pe prima panta snow-mobilul
s-a întors. Noi insistam, nu ne întoarcem. asa ca urcam în
continuare. Sa împingem bicicletele prin zapada, la deal, nu este
chiar ceea ce ne doream de la o tura de mountainbiking. Dar asta facem.
La un moment dat ne oprim pentru odihna si ne agatam
de crengile unui copac, sa ne mai destindem, sa ne mai întindem, etc.
Mie mi s-a parut "funny" si am urcat în copac. De aici se vedea
o alta panta, pe care trebuia sa urcam. Faza e ca la 5 (cinci) metri mai
jos de culme nu mai era zapada. Eram exact la limita, undeva pe la 1350 -
1400 m. Din pacate poteca era doar pe culme, sa mergem mai pe jos era foarte
greu, deci continuam prin poteca. Logic, nu ? :)
Dupa aceasta urcare ajungem într-un luminis, de
fapt în gol alpin, si nu stim ca suntel în Poiana Cenuseroaiei.
Nu stim asta fiindca n-am mai gasit la Bucuresti harta cu Baiului si am facut prostia de a pleca
fara harta. Aici eu am continuat spre culmea care se vedea drept în
fata pentru a ma orienta putin; Cristi si Andrei au mers pe curba de nivel.
Urcusul nu a fost tocmai comod pentru ca luam bicla în brate prin
niste zapezi destul de mari. Apa din bocanci incepe sa ma deranjeze, am
senzatia ca imi ingheata piciorul stâng. Odata ajuns pe culme ma opresc,
îi vad pe baieti mai jos, incerc sa ma orientez în timp ce-mi
schimb sosetele. Se vede Clabucet plecare (ars), culmea pe unde este cab.
Gârbova. Baietii s-au oprit la stana aia din gol alpin, de pe Piciorul
Cenuseroaiei, de unde se vedea P. Craiului . Priveliste superba spre Fagaras
(se vede putin si departe spre Podisul Transilvaniei). De Bucegi nici nu
mai spun, se vad magnific. Pentru imaginilea astea, tot efortul a meritat
facut. Din pacate este tarziu, 16.20 atunci când ne-am urnit si nu
prea e timp de pierdut.
Nu ne hotaram daca sa coboaram direct in Valea pe care
o intuiam jos, pentru ca nu stiam sigur - sigur ca iesim în drumul
forestiere de pe Valea Limbaselului. Pe harta cu Bucegi (în care încape
si bucata din Baiului pe unde suntem) asa se pare, dar mai este si problema
coborârii de-a-nboulea printre copaci. Îl conving pe Cristi sa
mergem pe urmatoarea culme; care se vede la 10 minute. Andrei urca pâna
în varful muncelului pe care suntem, noi mergem pe culmea de nivel,
pe unde banuiesc ca a râmat mistretul. Înjuram putin mistretul
(în gluma). Apoi îl vedem pe Andrei a.k.a. nashu' coborând
pe bicla. Ne spune ca este pe drum. Si in doua minute ajungem si noi pentru
a constata o urma destul de subtila de drum de care. Suntem pe Clabucetul
Azuga, la 1586 de metri.
La inca cinci minute de aici se vede pârtia
de schi de la Azuga. Ne oprim, facem multe fotografii, fiecare din noi are
aparat de fotografiat si vremea ne permite asta.
Dar nu pe vale direct ci am mai mers pe o culme,
si de-acolo pe o culme secundara, cam direct. era un fel de poteca dar cam
multi copaci cazuti (pt mtbiking e cam enervanta chestia asta) Am mers pe
bicle SI cu biclele in carca. Frunzele de pe jos faceau franele inutile
uneori; asa ca am mers destul de mult pe langa biciclete. Si apoi am coborat
"la inspiratie" in Azuga, pe la pastravarie, unde întâlnim oameni
amabili si câini fiorosi. De fapt este o poteca nemarcata pe-acolo.
pe drumul forestier coborâre continua, în viteza
In azuga, aproape de pârtia de schi, am întrebat
un sofer de microbuz daca sunt microbuze pâna în Predeal, mi-a
spus ca sunt autobuze si unul pleaca la 18.15. Gonesc, întrucât
este 18.10. Cristi si Andrei dupa mine. Ajung în centru la 18.16 dar
nici urma de autobuz. Se pare ca nu trecuse, ca mai erau oameni care doreau
sa mearga la Predeal.
Datele tehnice ale turei:
MaxSpeed: 37.9 km/h
ATM (Timp total de mers pe bicicleta) 1:28:41
Dst (Distanta parcursa pe bicicleta): 16.3 km
Avs (Viteza Medie): 11 km/h
