Bucegi , 21 Octombrie 2001

Întrucât vremea se anunţa in continuare frumoasa am hotărât ca trebuie sa profit si sa mai ies la munte

Ca si săptămâna trecuta am fost tot cu bicicleta, tot in Bucegi, si tot in aceeaşi formulă de echipa : Cristian, Dragoş si individul care scrie astea

De data asta am ales un traseu mai uşor, aşa ca am luat bilete pana in Predeal (eu, ca cică tot atât costa ca si pana la Buşteni), respectiv Buşteni (Cristi si Dragoş, care s-au urcat din Ploieşti).

La bagaje, naşul nu a vrut sa ne lase sa urcam cu biclele, aşa ca a trebuit sa le urcam in tren, deşi controlorul spusese ca amenda este 1.500 K lei (de fiecare J)

Nu ne încurcam noi prea mult de el, aşa ca urcam si pentru a face loc băgăm bicicletele in budă in ultimul vagon (ca idee: sa ştiţi ca trei biciclete încap cu siguranţa in Buda, dar trebuie sa rămână uşa deschisă).

Pana la urma  venit o tanti cu copilul care voia sa facă pipi, nu putea decât in buda aia si a trebuit sa le scoatem. (Oricum tipa a aşteptat mai mult sa scoatem bicicletele decât i-ar fi luat să se duca in celalalt capăt al vagonului )

Ca sa nu se mai supere nimeni am demontat bicicleta mea si pe cea a lui Cristian si le-am pus pe raftul pentru bagaje.

Naşul a fost băiat bun şi n-a făcut gât aşa rău cum ne ameninţase (50,000 ajung pentru trei biciclete). Aşa ca descindem in Buşteni cu gândul de a urca la Diham, după care mai vedem, eventual spre Predeal

Vremea este frumoasa si nu avem de ce sa ne facem griji

Prima pauză am făcut-o imediat ce ne-am dat jos din tren, pentru a remonta bicicletele.  După mici ajustări, plecam, pe la ora 11.00 spre Gura Diham (noi ştiam – credeam ?) că este drum asfaltat Buşteni – Gura Diham ,dar nu exist aşa ceva. Ajungem pe la 11.30 la Gura Diham, stăm destul de mult pe-aici, mai ajustam bicicletele, bem apa minerala si Coca Cola, apoi ne ducem pe drumul marcat cu sens interzis către Diham (de fapt drumul este aproape impracticabil pentru maşini, de ce mai era cu sens unic nu ştiu (oricum din partea cealaltă nu putea veni nimic)). Nu ne grăbim,  mergem fără probleme pe drum, apoi se termina drumul, mergem pe lângă biciclete, apoi le luam in cârcă. A fost o porţiune unde se termina si poteca prin râu si am hotărât sa urcam spre stânga, ca printre copacii din pădure oricum era mai bine decât prin bolovanii de râu. Eu încerc sa fac fotografii cu ciupercuţe, nu ştiu ce iese.

Ajungem in sfârşit si la poteca –drum ce vine pe la relee, este cam 13.30-14. De aici la Gura Diham e lejer. Coboram in viteză, eu derapez puţin şi mă julesc la genunchi (nu-i bai, trece asta, bina ca nu m-am lovit) cu 1 minut înainte de a lega bicicletele lângă cabana Diham.

Mâncam , mai stăm de vorbă, ne uităm pe hartă pentru a ne hotărî pe unde mergem, apoi plecăm, pe la 15,20 spre Predeal, pe drumul care coboară in şoseaua asfaltata. Coborârea este super – adevărată, un traseu perfect de down hill pentru începători (aşa cum încă mă consider). Totul decurge fără incidente, coborâm în viteză, ajungem la drumul asfaltat şi nu coborâm spre Predeal ci începem să urcam pe el. Ideea era să ajungem la „Izvorul rece” si sa ne îndreptăm apoi spre cabana « Trei brazi ». Pe drumul pana la Izvorul rece se urca lejer, apoi se coboară nebuneşte, cu toată viteza. In toiul coborârii mi-am pierdut ceasul de la mână, l-am recuperat, mai puţin telescopul care-l ţinea de curea. Nu ne oprim la Izvorul rece, ci ne îndreptăm spre „3 Brazi”.

Coborârea pe pârtia de schi de aici este accesibila celor cu frâne f. bune (eventual V Brake) şi cu ceva mai multă experienţă. Am încercat şi eu sa cobor pe pârtie, dar nu prea mergea şi am renunţat repede. Am coborât porţiunile mai line pe bicicletă, cele prea abrupte pe lângă. Dragoş a picat puţin, dar din fericire nu este nimic grav şi continuăm coborârea. Bineînţeles, Cristian a coborât tot numai pe bicicletă.

Am traversat râul Crăcănel, apoi am început urcuşul. Este un urcuş abrupt, dar nu foarte lung, Se poate urca  puţin şi pe bicicletă, după prima pantă, apoi urmează altă pantă, după care se iese in poieni (aproape) drepte, pe unde se poate merge pe bicicleta fără probleme (sunt chiar şi mici porţiuni de coborâre). Totul decurge normal, aşa că ajungem curând, după încă un scurt urcuş mai abrupt, în poiana de la cabana „Trei brazi”. Pentru spectatori, dar şi pentru noi, eu şi Cristian ne urcam pe biciclete şi urcam panta pe care când eram mic coboram cu sania (şi Cristi la fel, am înţeles).

         La cabana am ajuns pe la ora 18.45, aşa că nu avem prea mult timp de gândire, daca vrem sa ne întoarcem cu personalul de 19.30. Ne hotărâm sa mai stăm, aşa că mergem la adevarata cabana (nu la hotel). Stam afară, eu iau o bere Aurora (de obicei nu beau, dar am văzut ca aveau şi Aurora Bruna, si Dragos mi-a spus ca-i buna. Cum este nu ştiu că tot blondă mi-a dat până la urmă). Băieţii au baut suc, apoi am coborât in Predeal. La urcusul initial de la trei brayi, pe sosea, chiar m-am jucat puţin de-a evadarea din pluton, am vrut sa mai trag un pic de mine. A fost bine, ca am simţit plăcerea de a urca (am urcat cat am putut de repede). La coborâre am depăsit o maşina străină intr-o curbă, pe interior, de cred că a rămas nenea acela cam blocat. Am ajuns in Predeal în 5 minute (pt. 3 Km).

         De aici am luat trenul spre Bucuresti (Dragos a cobora in Ploiesti). Am urcat bicicletele la bagaje şi i-am dat doamnei ăleia 100.000 (asta este, nu accepta mai puţin)

         A fost o tura faina, in care am admirat natura imbracta in culorile splendide ale toamnei, si am mai căpătat şi ceva experienţă într-ale MTB-ului.